Cel mai des utilizat aspect din engleză este cel simplu. Asta pentru că este aproape imposibil ca vreuna din limbile pământului să nu aibă un echivalent pentru acesta.
Unii dintre studenții mei recunosc: până să vină la cursuri nu foloseau decât aspectul simplu, indiferent de situație. Însă această abuzare a aspectului simplu duce de multe ori la neînțelegeri a ceea ce vrem să spunem, ca să nu mai vorbim de faptul că sună ca naiba!
Dacă aveți nelămuriri în legătură cu aspectele din limba engleză, găsiți un articol explicativ foarte bun (si haios) aici

În acest articol vă voi explica:

  • când folosim  Present Simple, Past Simple și Future Simple
  • câteva exemple în propoziții, cu explicații
  • când să nu folosim Present Simple, Past Simple și Future Simple
  • cum arată gramatical Present Simple, Past Simple și Future Simple

Așadar să o luăm cu începutul. În limba engleză aspectul simplu are o utilizare destul de limitată. 

Aspectul simplu exprimă doar acțiuni care sunt generale, repetitive, nespecifice.

Eu desenez pe tablă acest aspect ca o bulină sau un punct. El poate fi folosit cu oricare din cele trei timpuri: Trecut, Prezent sau Viitor.

Din punct de vedere gramatical aspectul simplu ar putea fi rezumat astfel:

 



 

Prezentul simplu

Alegem să folosim această combinație de timp (prezent) și aspect (simplu)  atunci când vrem să spunem că acțiunea din prezent este generală, nespecifică sau repetitivă.

Uite trei propoziții în care e bine să folosim prezentul simplu:

 

Ex 1: Eu beau cafea zilnic.
I  drink coffee daily. 
Ex 2:  Lucrez pentru Procter and Gamble.
I work for Procter and Gamble.
Ex 3: Păsările au pene și reptilele au solzi.
The birds have feathers and the reptiles have scales.

Toate aceste trei propoziții au ceva în comun: vorbesc despre generalități. Eu sunt băutoare de cafea în general, așa cum lucrez în general pentru compania P&G și la fel cum păsările au în general pene. Nici una din aceste acțiuni nu este limitată doar la un interval de timp, nu este legată de altă acțiune, nu expiră. 

Gramatical, prezentul simplu este exprimat folosind

  • forma de bază a verbului principal (în propozițiile afirmative)
  • DO plus forma de bază a verbului principal (ăn propozițiile negative și interogative)

 

ATENȚIE!
Nu folosiți prezentul simplu dacă:

Acțiunea se înâmplă chiar acum (acum însemnând chiar în timp ce vorbim, ziua asta, săptămâna asta, luna asta, anul ăsta, etc).
Pentru aceasta avem Present Continuous. 

 

 

Trecutul simplu

Această combinație de timp (trecut) și aspect (simplu) se folosește atunci când vrem să spunem că acțiunea din trecut era generală, nespecifică, oricum încheiată.

Iată câteva exemple de prezent simplu în acțiune:

Ex  1: În tinerețe beam cafea în fiecare zi.
In my youth I drank coffe every day.
Ex  2: Acum 10 ani am lucrat la compania Procter and Gamble.
Ten years ago I worked for Procter and Gamble.
Ex  3: Dinozaurii aveau pene și erau mari.
The dinosaurs had feathers and were big.

Și aceste propoziții vorbesc despre generalități, însă din trecut. Observați că mereu contextul este încheiat (acum 10 ani a fost de mult, tinerețea e și ea dusă, iar dinosaurii….). Trecutul simplu  ne arată că acțiunile sunt încheiate, moarte și îngropate, nu mai au nici o legătură cu prezentul. Chiar dacă ele s-au întâmplat ieri. Alegem Trecutul Simplu când totul rămâne în trecut.

Gramatical, trecutul simplu este exprimat folosind

  • forma de trecut a verbului  principal (în propozițiile afirmative)
  • DO dar la trecut (DID) plus forma de bază a verbului principal (în propozițiile negative și interogative)

 

ATENȚIE!
Nu folosiți trecutul simplu dacă vreți să arătați că acțiunea din trecut mai are vre-o legătură cu prezentul:

  • fie acțiunea nu s-a încheiat încă
  • fie perioada de timp nu s-a încheiat încă (de ex: am făcut ceva azi de dimineață, dar e încă azi)
  • fie acțiunea are consecințe clare în prezent (am mâncat fasole și acum am gaze)
    Pentru toate acestea avem Present Perfect!

 

 

Viitorul Simplu

Această combinație de timp (viitor) și aspect (simplu) se folosește atunci când vrem să spunem că acțiunea din viitor va fi generală, nespecifică, fără plan sau siguranță prea mare.

Dacă l-am pune în propoziții, viitorul simplu ar arăta cam așa:

Ex 1: Mâine probabil voi bea o cafea.
Tomorrow I will probably drink coffee.
Ex 2:  Peste un an voi lucra încă la Procter&Gamble.
In a year I will still work for P&G
Ex 3: Băieții vor fi băieți mereu.
Boys will allways be boys.

 

Toate propozițiile exprimă acțiuni generale din viitor. Ele fie sunt niște probabilități (dacă sunt băutoare de cafea este probabil că voi bea și mâine, iar slujba este ceva destul de stabil ca să prezic că voi fi acolo și la anul), fie niște afirmații cu totul generale (în orice secol am fi, băieții vor fi mereu la fel). 

Gramatical, viitorul simplu este exprimat prin folosirea

  • WILL plus forma de bază a verbului principal (în propozițiile afirmative, negative sau interogative).
    Formula este următoarea:

 

ATENȚIE!
Nu folosiți viitorul simplu dacă vreți să arătați că acțiunea:

  • e planificată, intenționați să o faceți. Aici folosim formula ”be+going to+verb”
  • nu numai că e planificată, e chiar stabilită ca sigură pentru viitor. Aici folosim prezentul continuu pentru viitor.

Concluzie:

Folosiți DO, DID sau WILL doar când ceea ce spuneți este general valabil sau nespecific. Pentru celelate cazuri, când avem acțiuni în desfășurare, acțiuni cu consecințe clare, acțiuni planificate, avem alte aspecte pe care să le folosim. 

Aspectul simplu- să generalizăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.