De-a lungul carierei mele de profesor am observat că marea majoritate a elevilor (fie ei copii, tineri sau chiar adulți) au un lucru în comun: teama de a greși.
Această teamă îi face pe unii să nu mai scoată nici un cuvânt la ore, pe alții să copieze temele sau exercițiile de la ”deșteptul clasei” ( da, îl urâm cu toții.). Unii cred că mai bine îl pun pe Goolge să le facă temele, doar doar o ieși perfect și profesoara va fi fericită. Și toate astea pentru că profesorii taie cu roșu, rup foi greșite, dau note mici, și în general penalizează greșelile la orice pas.
Dar această atitudine este total greșită! E greșită atât din partea celor ce învață dar mai ales din partea celor ce predau. Greșeala este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla atunci când înveți. Și să vă spun de ce :
„Die Affe”,
sau despre cum orice șut în fund e un mare pas înainte
La începuturile carierei mele de profesoară, predam copiilor o lecție despre animalele sălbatice în limba germană. I-am filmat spunând o mulțime de animale în germană, însă unul singur mi-a rămas în minte de atunci (sunt mai bine de 10 ani): Affe (maimuța). De ce fix acest cuvânt? Pentru că în entuziasmul meu am arătat filmul părinților, iar unul dintre ei mi-a spus că am greșit genul maimuței. Nu era die Affe (feminin, cum îi învățasem eu pe copii) ci der Affe (masculin, cum ar veni maimuțoiul).
(pauza jenantă în care autorul se face de râs)
Mai bine de zece ani mai târziu încă am clar întipărit în minte acest cuvânt, DATORITĂ și nu DIN CAUZA acelei mici greșeli care m-a făcut să intru în pământ de rușine. Care erau restul cuvintelor predate atunci? Habar. Nu. Am.
Aceste mici ieșiri din normal ne rămân în memorie, greșelile ne ajută să știm azi ceva ce nu știam ieri.
Aceasta se numește învățare.
andreea stroe (adică eu)
Greșelile sunt excelente momente care ne fac să ne oprim puțin și să punem mașinăria minții în mișcare. Analizăm, căutăm, recitim, întrebăm, ascultăm. Câte procese minunate ale creierului nostru, doar pentru că am greșit genul unui substantiv sau am conjugat greșit verbul. Greșelile deseori ne forțează să examinăm și restul propoziției/ textului, confirmându-ne astfel lucrurile învățate sau atrăgând atenția asupra altor neclarități.
Pentru profesor greșelile sunt cea mai bună evaluare din lume a muncii lui. Știe exact ce trebuie să repete și ce nu. Greșelile ne fac pe noi profesorii mai buni. Pentru că trebuie sa reinventăm explicația, să o facem mai simplă, mai clară, mai accesiblă.
De ce toți cei ce învață trebuie să greșească?
Un proverb românesc înțelept spune că „cine nu muncește, nu greșește”, însă eu l-aș face și mai înțelept:
Cine nu greșește, nu muncește.
Poporul român (puțin adaptat)
Când învățați un lucru nou, fie că este o abilitate, o limbă, o știință, inevitabil se ajunge la un platou al învățării. Adică locul acela unde ai impresia că știi deja tot ce e de știut, faci foarte puține greșeli și totul merge lin ca banda rulantă de la hipermachet. Nimic ma periculos, căci din umbră vă pândește un dușman greu de învins: Blazarea. Culmea este că profesorilor li se întâmplă asta chiar mai des decât studenților. Pentru a depăși acest platou este necesar să căutați a face chestii care vă fac să greșiți. Așa sunteți siguri că sunteți din nou pe panta ascendentă a învățatului. Greșelile ne asigură ca muncim.
„Bine, dar eu nu am ajuns acolo, încă mă lupt cu greșelile de începător!” aud din sală. Știu, e greu, ai impresia că nu avasezi de loc, că indiferent cât te străduiești ești încă la baza muntelui. Faceți un pas în spate (adica răsfoiți de ex manualul de la începutul lui, sau dați un test online de începator, sau încercați să vedeți dacă înțelegeți versurile melodiei ăleia de nu vă iese din cap). Așa-i că nu mai e chiar baza muntelui?
Studenți! Atunci când greșiți, să vă bucurați! Să vă uitați atent la greșeală, să înțelegeți ce ați greșit (sau să întrebați pe cineva dacă nu sunteți siguri) și să vă pregătiți să faceți următoarea greșeală. Greșind, aveți garanția că sunteți cu un pas mai în față decât ieri.
De ce e bine să încurajăm greșelile, și nu să le pedepsim?
Aș putea repeta acelaș proverb: Cine nu greșește, nu muncește. Vrem studenți care muncesc, care se străduie, care se implică? Păi atunci să le permitem să geșească.
Pentru a ajuta studenții să evolueze trebuie să le creăm un spațiu care inspiră siguranță, unde pot fi curajoși fără a se teme de eșec. Pedepsirea greșelilor prin note mici, admonestări sau corecturi agresive inhibă orice tentativă de curaj, și duce inevitabil la o clasă care arată așa:
Studentul are nevoie să înțeleagă greșeala și să învețe cum să o corecteze, fără să fie stresat că a greșit. În loc să îi umplem foaia de corecturi cu roșu, îi putem cere să identifice singur greșelile, și doar să îl ghidăm în a le corecta.
Profesori! Atunci când studenții greșesc, să ne bucurăm! Avem ocazia să mai explicăm ceva (nu de asta suntem profesori?). Să ne uităm atent la greșeală, să înțelegem de ce a greșit studentul (eventual să îl întrebăm direct ce l-a încurcat) și să ne pregătim pentru următoarea greșeală. Greșind, studenții ne spun ce avem de făcut mâine.
Eu ofer chiar mici recompense copiilor atunci când greșesc în procesul de învățare. Asta îi obișnuiește să nu le fie frică de greșeală, să fie încrezători și curajoși. Marcați momentele când și voi ca profesori greșiți. Veți arăta copiilor că nu trebuie să fie perfecți, și asta îi va face mai îndrăzneți. Veți avea o clasă de copii cutezători în loc de copii timorați.
De obicei peste tot în viață greșelile se plătesc scump, însă unde să găsești un loc mai bun, mai sigur și mai protector, unde să greșești fără să îți fie frică de consecințe decât la școală?